Pianistul Dan Grigore si Regele Mihai au o pasiune comuna: zborul

 

Cunoscut pentru implicarea sa in viata publica romaneasca la inceputul anilor ‘90, dorinta de reformare si promovarea marilor muzicieni romani din exil, astazi, pianistul Dan Grigore prefera sa priveasca detasat in jur. Combate cu alte instrumente, dar in primul rind si-a dat seama ca trebuie sa faca ceea ce stie el cel mai bine: sa cinte si sa-i incinte pe admiratorii sai. 

dan grigoreAtunci, dupa ’90, m-am simtit ca un zalog. Un ostatic care sa depuna marturie despre toate cele cite a vazut si a inteles si care vrea sa-i faca si pe ceilalti sa inteleaga. Din pacate, lucrurile au involuat, asa ca m-am retras si eu spre o arie care imi este mai accesibila.

O arie inaccesibila a devenit si pedagogia. M-am retras din Conservator acum sapte, opt ani pentru ca n-am reusit sa-mi pun in aplicare ideile. Cind am vazut ca nu exista dorinta de reformare, ca nimic nu mergea in directia care se anuntase, ci am remarcat doar comoditatea unor oameni ajunsi pe niste scaune si care reactioneaza ca aceia care au pus piciorul pe scara tramvaiului si nu le mai pasa, am pus si eu punct“, declara Dan Grigore. 

Proiect ratat din cauza mortii lui Sergiu Celibidache 

dan grigoreLa un moment dat, Dan Grigore a avut intentia de a construi impreuna cu celebrul dirijor Sergiu Celibidache o sala de concerte asa cum nu exista in Romania: „Doream sa construim o sala de peste 1.500 de locuri, pentru ca la noi nu exista inca o sala de concerte cu o acustica si o capacitate corespunzatoare.

Dupa mai multe cautari am gasit un teren, iar Celibidache a rezolvat problemele financiare pentru ridicarea constructiei cu niste sponsori in Germania. Din pacate, dirijorul s-a prapadit. Sergiu Celibidache, ca un urias stejar batrin, a cazut intr-o zi trasnit.“ 

Muzica clasica nu se cinta in strada! 

Conditiile improprii in care se cinta muzica clasica in Romania nu se refera doar la faptul ca spatiile conventionale nu sint intru totul adecvate, ci si ca, deseori, artizanii evenimentelor scot muzica clasica in piata, ceea ce nu e normal, in opinia muzicianului. Chiar si la marile festivaluri au loc astfel de manifestari „populare“.

dan grigore„Nu e locul muzicii clasice sa iasa in strada, nu poti sa tii un concert in piata, si nici ca Joshua Bell (n. red. – un interpret celebru) sa cinte cu un Stradivarius la metrou! Reactia americanilor mi s-a parut normala. Nu acela era contextul, asa cum nu e un context fericit sa auzi manele pe virful muntelui sau la o nunta la Palatul Parlamentului. A, daca le-as auzi intr-o mahala, atunci ar fi in regula!“ 

Viorile Stravidarius nu suna toate la fel

Astazi, tehnica a cuprins totul. Migala vechilor manufacturieri a scapat de sub control evolutia normala a „facerii“ obiectelor, in dauna ritmului galopant al reproducerii lor pe banda rulanta. Se intimpla asta inclusiv in muzica. „Sint secrete ale mestesugului pe care uneori nici marii constructori nu le stapinesc total. Uneori le ies, alteori nu. Nici viorile Stradivarius nu sint toate la fel.

Viviane Hagner (n. red. – o violonista care a participat de curind la Festivalul „Enescu“) avea un Stradivarius care suna absolut extraordinar. Vioara lui Voicu insa suna doar bine in mina lui Alexandru Tomescu. Arta e dominata de multe imponderabile, chiar la nivelul facerii instrumentelor. Cei de la Yamaha - care produc inclusiv tancuri - au facut, la un moment dat, ajutati de roboti, milioane de piane“, povesteste Dan Grigore.

Rapid, o echipa de haiduci 

Artistul este fan al Rapidului de-o viata. Dar nu de la nastere, ci a devenit simpatizantul echipei din Grant dupa o intelegere personala si impresionanta a vietii acestei echipe: „M-a impresionat intotdeauna Rapidul. O echipa napastuita, saraca, o echipa de artisti sau de haiduci, asa, ca in romanele lui Walter Scott. Aceasta boema a Rapidului m-a atras pe mine.“ Chiar in seara asta, isi aduce aminte artistul, are o intilnire.

„Trebuie sa ne vedem la Clubul Aristocratic Rapid, sa punem cap la cap planurile pe care le avem in sprijinul echipei, sa vedem ce mai putem face pentru ea. Sintem un grup de fani ai Rapidului, din pacate i-am pierdut pe Colea Rautu si pe Motu Pittis, recent s-a dus si Nicu Constantin, oameni care erau rapidisti cu vechi state de serviciu. Sa vedem ce putem sa facem noi astia care am ramas in viata.“

Arta si fotbalul, doua excelente care pot coabita 

Avem nevoie de repere, spune Grigore, dupa o discutie despre noul val al cinema­to­gra­fiei romanesti. Dar nu doar in acest domeniu. „Chiar daca esti o mi­no­ritate, oferi un reper, cu toate ca acesta se propaga mai greu. Succesul cinema­to­grafiei romanesti a stirnit dorinta tinerilor de a calca pe aceleasi urme; asa s-a intimplat si prin anii ’70, cu Nastase si Tiriac, toata lumea juca tenis pe strada. Am jucat deunazi un meci de fotbal si am vazut niste tineri jucatori. Unul dintre ei avea o tehnica uluitoare, facea niste dracarii cu mingea pe care le vezi doar la Cristiano Ronaldo. Mi se pare firesc sa fie apreciata si respectata excelenta fiecaruia, cu conditia sa si existe o ierarhie a tipurilor de excelenta. E adevarat ca la noi normalitatea asta dureaza pina la genunchiul broastei, pentru ca lumea apreciaza mai mult circul decit cartea“, spune pianistul.

Zbor in bataia luminii

regele mihaiDan Grigore este un artist caruia ii place zborul. La propriu. A facut scoala de piloti, chiar a fost cit pe ce sa-si cumpere, impreuna cu niste prieteni, un avion. Tatal pianistului a fost aviator, iar una dintre pasiunile ramase neimplinite multa vreme a fost sa urce in carlinga si sa se ridice de la sol. A invatat abia de curind, pe un aparat Cessna 172, si a apucat chiar sa urce de mai multe ori de unul singur la cer. A ramas insa uluit de o coincidenta: „Ii impartaseam intr-o zi Regelui Mihai aceasta pasiune a mea, cind mi-a spus: . Incredibil! 

Am trait momentele acelea teribile de pe 30 decembrie 1947, cind toata familia mea era indoliata de plecarea Regelui si de abolirea samavolnica a monarhiei, si sa ajungi acum sa vorbesti cu actorul principal al acelei tragedii despre aceeasi pasiune, zborul, a fost realmente uluitor!“, a mai spus pianistul.

Festivalul „Enescu“, o reusita

Prezent la Festivalul „George Enescu“, atit in calitate de interpret, cit si de membru al juriului, Dan Grigore crede ca aceasta editie a fost o reusita. Intrebat ce crede despre lipsa unor mari muzicieni romani de la eveniment si daca lista invitatilor directorului festivalului, Ioan Holender, nu a a fost prea subiectiva, pianistul a raspuns: 

„Se poate sa fi fost subiectiva. Dar cine nu e subiectiv, pina la urma?“. Cu privire la participarea tinerilor muzicieni romani in concurs, Dan Grigore marturiseste: „Nu mi-au facut o parere prea grozava. Din pacate, noua generatie nu mai este interesata de traditie, de repertoriul muzical clasic. Iar faptul de a urma un conservator in strainatate nu reprezinta o garantie a calitatii.“  (sursa:revistavip)

 

Comentarii

până acum sunt 1 comentarii

dan grigore un mare afemeiat si mitocan, desi mare pianist. pacat ca nu stie sa fie domn pana la capat! probabil are caracterul etniei din care face parte…adica rroma…

Postat de unaalta Friday, 5.03.2010 @ 15:13pm | #1

Scrie un comentariu:

Nume:(*)
Email:
Comentariu:(*)
Cod validare:(*)
o poza
 

Notă: Câmpurile marcate cu (*) sunt obligatorii. Adresa de mail nu va fi vizibilă sau folosită în alte scopuri. Vă rugăm scrieţi comentarii relevante. Orice conţinut nepotrivit sau ofensator poate să fie modificat şi/sau şters.

Caractere interzise /\%&$#~<>^*"{}[]